joi, 22 noiembrie 2012

Osmoză

Te-am înlănțuit cu iubirea mea
într-o îmbrățișare.
E o stare caldă, colorată,
ca o iederă pe zidul ființei tale.
Te strâng mai tare;
Aș vrea să mă dizolv și să te simt total,
să fiu biodegradabilă
pentru pielea ta îmbietoare.

Printr-o eroare de vocabular imensă
am numit-o îmbrățișare,
dar se transformă într-un proces mult mai complex:
Osmoză inversă –
inversă, reciprocă, cine mai știe.
Mă topesc prin tine atom cu atom
celulă cu celulă
respirație cu respirație nesătulă
până mă epuizez într-o durere surdă
ce stă cu brațele întinse să te primească înapoi
tot microscopic fragmentat
să te îmbine într-o structură
pe care prin difuziune să o aduc din nou la mine,
să o presar cu pulbere de sine
într-o ciclicitate lentă,
nesfârșită.
Ține-mă bine.


4 comentarii: