sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Duzina de cuvinte - Atlantida

M-am trezit în balansul apelor, pe o corabie. Nu știu cum am ajuns aici, în mijlocul unui ocean vâscos, adânc și circular. Văd că linia orizontului lipsește și mă agăț cu teamă de lemnul vasului. Mi se sfărâmă printre degete, e putrezit, probabil plutește în derivă din vremuri pe care nu mi le amintesc. Lipsește viața, mobilitatea o deduc doar din zgomotul valurilor și al pânzelor de ceață. Lipsește luna, sau poate lipsește soarele, am impresia de noapte căci întunericul e constant, dar indefinit ca o întrebare. Aș crede că lipsesc și eu dacă nu mi-aș simți tremuratul propagat prin tăceri de moarte.
Îmi fac din mâini oglindă tactilă, să văd dacă păstrez în chip forma acelorași atingeri. Sunt tot eu, dar nevăzută și nedeslușită, într-un crâmpei în care trăsăturile și cuvintele nu mai există. Un conținut determinat devine o himeră, o adiere de vânt mă egalează în importanță, limitele palpabilității mele sunt vagi, se diluează, se dizolvă...
Îmi dau seama că sunt sclavul unui pământ îndepărtat și silențios. Pe apă nu mai am nicio valoare, nicio identitate, niciun material din care să-mi construiesc sensul. Am nevoie de un fundament stabil, o suprafață care să reziste greutății pașilor, visurilor și durerilor mele. 
Printre crăpături găsesc o hartă a cerului și o reflect în apă. Stelele se varsă și formează un model sticlos pe vârful valurilor, ambiguu și aparent aleatoriu. Hârtia veche soarbe puncte cardinale și direcții din clinchetul lichid și îmi oferă darul orientării spre petice de pământ, de concret statornic și prăfos, care emerg în plan orizontal. Pot să aleg, o busolă mentală îmi arată porturi agățate discret pe margini de tărâmuri: Liniște, Tristețe, Cunoaștere, Mister, Fericire... 
Fericirea e un port? Credeam că e o lume invizibilă, imposibilă, imaginară, intangibilă, o Atlantida a stărilor afective... 
Acolo vreau să ajung! 
Dar unde e cârma?



Alte corăbii, chipuri și fericiri în tabelul psi: Vero, Scorpio, virusache, dordefemeie, Carmen PricopDictatura justiției și almanahe...

21 de comentarii:

  1. Orice fiinta nascuta pe uscat va tinde catre uscat asa cum orice fiinta nascuta in apa va tinde catre apa... insa aici vorbim de suflete si de locul lor in lumea asta mare... Iar in timp ce unele suflete se simt ca acasa in mijlocul ei, pentru altele totul este asa cum ai scris tu aici, un ocean infinit, fara orizont sau tarm, in care totul devine omogen si intunecat. Sufletul nu este sclavul unui pamant indepartat, este doar ratacit in lumea asta in care nu isi gasesti utilitatea (inca). Fericirea e un port, o gara, un chip, un zambet, este orice vrea cel care spera la ea sa fie. Iar carma se afla intotdeauna in mainile lui, dar el este ocupat sa gandeasca itinerariul, escalele si durata calatoriei, nicidecum destinatia...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E vorba și despre însemnătatea omului atunci când e scos din contextele prin care se definește. Sufletul ar trebui să ne ghideze, dar se confundă cu întunecimea și destinațiile posibile (sau favorabile) îi devin confuze.

      Ștergere
  2. cârma este în inima ta. ea te va duce acolo unde vrei să ajungi cu adevărat. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ideal ar fi să descopăr și unde vreau să ajung :D

      Ștergere
  3. :)) Carma o port eu atarnata la cercel... Serios!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și eu am niște cercei de aceeași formă... Oare ar funcționa? :))

      Ștergere
    2. :)) La mine sigur nu, ca ma invart in cerc...

      Ștergere
  4. Sper că între timp ai găsit şi cârma - sau că o vei găsi în curând!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Încă mai caut, sper că sunt pe drumul cel bun.

      Ștergere
  5. Cred ca sunt si eu pe corabia aceea, si daca deschidem bine ochii si privim in jurul nostru cu atentie sigur carma e mai la indemana decat credem...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Atunci e bine că măcar nu sunt singură... și putem căuta împreună :)

      Ștergere
  6. A fi singur e cel mai greu...dar eu sunt acolo :-)

    RăspundețiȘtergere
  7. Cârma e mereu la tine... Drumul o fi cu ocol...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ocolesc, dar mișcarea valurilor mă dezorientează, mă induce în eroare...

      Ștergere
  8. Mi-a plăcut pentru că toate cuvintele reușesc să aibă alte haine decât cea obișnuită.
    Și mi-a mai plăcut pentru că este...poetic :-)

    RăspundețiȘtergere