luni, 29 octombrie 2012

Drumul gândurilor

Nu mă simt liberă. Mi-au putrezit traseele ideatice din cauza acelorași gânduri parcurgându-le la nesfârșit. Poate e doar o impresie, dar e o impresie atât de reală... Sunt captivă în propria ființă, mă autoconsum ca o insectă ce își devorează câte o aripă sau un picior pentru a supraviețui, dar sfârșește prin a muri insesizabil, așa cum se cuvine să fie moartea unui nimic.
Pentru ce fac totul? Aceleași întrebări repetitive, aceeași aproximare sau presupunere sau lipsă de răspunsuri. Acționez cumva din inerție și ceea ce fac nu are, în ultimă instanță, nicio importanță. Și parcă nu pot să fac ceea ce vreau, mă simt condiționată din toate părțile, de toate lucrurile din cer și de pe pământ. Sau nimic nu e suficient, nu e important în sine, totul e irelevant și nu contează, depinzând în mare măsură de capacitatea de a-i acorda semnificații incidentale.
Totodată, sesizez aceeași atitudine și deznădejde, același tragism obositor, aceeași fatalitate reiterată fără încetare. Sunt condamnată să fiu liberă în captivitatea mea perfectă. Și nu simt libertatea, ci doar condiționările ce ma înfierează ca niște funii care îmi lasă așchii de fier în veșmintele sufletești.
Și cum adică pentru ce? Pentru mine!
Dar eu cine sunt?
.
.
.
Irelevant și nu contează.



17 comentarii:

  1. Trist dar adevarat. Valabil cred pentru aproape orice fiinta umana.

    RăspundețiȘtergere
  2. Oricâte condiţionări ţi-ar încorseta fiinţa, spiritul îţi este liber. Nimeni şi nimic din afară nu poate să impună unei minţi cum să-şi croiască fereastra către lume. Sunt sigură că ai descoperit deja lucrul acesta... visarea şi dorinţele nu-ţi pot fi luate, iar cuvântul ţi-e unealtă. Celelalte întâmplări se rezolvă în timpul cenuşiu al existenţei... Dar mai există un timp colorat, scurt, repede trecător, în care ne amintim, aici şi acum, împreună, cum să ne bucurăm şi să zâmbim. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar până și această autonomie a minții este relativă, fiind influențată de lucruri pe care cel mai frecvent nici nu le conștientizăm. Sunt multe prejudecăți, seturi mentale, concepții împietrite care ne știrbesc libertatea...
      Apreciez nota optimistă și aș vrea să mi-o pot însuși, dar nu e chiar ușor :)

      Ștergere
    2. Orice piatră poate fi sfărâmată... de un fir de apă sau de gând. :)

      Ștergere
  3. sunt de acord cu carmen: spiritul este mereu liber, indiferent ce condiţionări te împresoară. visul, dorinţa şi cuvântul... sunt comorile pe care nu ţi le poate lua nimeni, cu ele poţi construi mai mult decât crezi.
    şi nu, nu e doar o construcţie pozitivă ci e un fel de a trăi!
    http://www.youtube.com/watch?v=pPtlSF4TlJE

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. vă mulțumesc și vă îmbrățișez!

      Ștergere
    2. vă... adică pe mine şi pe caren nu? că luate separat suntem "tu" :)
      http://www.youtube.com/watch?v=ctB7V2x81ng&feature=related

      get lucky, girl!

      Ștergere
    3. daaaa, pe amândouă, n-am vrut să scriu de două ori :)
      I'll try...

      Ștergere
  4. Când o să găseşti răspunsul la întrebarea "Cine sunt eu?" o să te simţi întotdeauna liberă! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. există răspuns la întrebarea asta, vero? eu cred că libertatea vine odată cu acceptarea sinelui.

      Ștergere
  5. Din ce în ce mai mult cred că e vorba despre "ce sunt", nu despre "cine sunt". Pentru "cine sunt" avem indentitatea, un nume, un cod numeric... În schimb, pentru "ce sunt" se munceşte mult, mai ales când simţi că nu eşti acel ceva, pe care simţi că l-ai putea atinge, dar se îndepărtează din varii motive.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Elementele acelea sunt iluzorii...Ne definim în funcție de ceea ce este în jur, ne încadrăm în categorii care să confere structură existenței, dar dacă am rămâne singuri în mijlocul unui câmp nemărginit, unde nu ne putem raporta la exterior pentru a ne asuma o identitate, cine am fi? Am deveni ”nimeni” din cauza asta?
      Cred că ”eul” autentic este invariabil și independent de orice situație și context, ceea ce rămâne când nu mai e nimic.

      Ștergere
  6. Existi, asa ca nu ai cum sa fii nimic, irelevanta sau neimportanta. Daca altii nu te observa nu trebuie sa te ignori si tu, pentru ca daca tu nu ai grija de tine, cine altcineva sa o faca? Sunt putini cei care acorda timp pentru a descoperi oamenii din mijlocul multimii pe care nu ii vede nimeni...

    RăspundețiȘtergere