Sufletul e o baltă. Una plină cu nuferi care o străpung, cu mâl și noroi depus în adâncime, cu suprafețe de petale, cu apă rece, murdară sau mult prea clocotitoare. E o baltă invizibilă, nestatornică, prea adâncă și prea superficială, din care încercăm să pescuim frânturi din noi pentru a ne recompune. Strângem cioburi de apă și le lipim cu sânge într-o imagine unitară, în care să ne reflectam sinele.vineri, 19 octombrie 2012
Suflet
Sufletul e o baltă. Una plină cu nuferi care o străpung, cu mâl și noroi depus în adâncime, cu suprafețe de petale, cu apă rece, murdară sau mult prea clocotitoare. E o baltă invizibilă, nestatornică, prea adâncă și prea superficială, din care încercăm să pescuim frânturi din noi pentru a ne recompune. Strângem cioburi de apă și le lipim cu sânge într-o imagine unitară, în care să ne reflectam sinele.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Dar apa e apa si nu se lipeste cu sangele... asa ca imaginea unitara se sparge mereu in aceleasi cioburi dintre care incercam sa le alegem pe cele mai bune...
RăspundețiȘtergereȘi mereu ne lipsește un fragment care ne-ar putea întregi.
ȘtergereNu mereu... uneori il gasim la ceilalti :)
ȘtergereNu cred că ceilalți sunt o soluție. Dacă acel fragment există undeva, tot la noi trebuie să fie.
ȘtergerePai tot la noi este, nu vin altii sa ne dea fragmente de suflet... dar e ascuns si ei ne ajuta sa il gasim. Altfel de ce am mai iubi oamenii? de ce am mai vrea sa fim in preajma lor?
ȘtergereAsta mă întreb și eu uneori... :))
ȘtergereEh... vei gasi si raspunsul.
Ștergere