Cum să descrii un peisaj? Cum să descrii un munte, lăsându-l întreg? Unele lucruri trebuie trăite nemijlocit pentru a le gusta frumusețea. Natura e prea mare pentru cuvinte. A descrie un arbore e ca și cum i-ai dilua culoarea și l-ai doborî cu un topor semantic. Precum a ciopli din stânca unui munte o formă grotescă, a pune un baraj în calea intensității valurilor, a strivi mirosul ierbii, a număra fire de nisip în loc să le simți cu toată ființa.
Nu s-au inventat cuvinte pentru a picta frumusețea norilor și a vântului de furtună, a sunetului ploii și frăgezimii pământului. O astfel de alcătuire de cuvinte menite să redea o picătură de natură poate doar să păstreze o firmitură microscopică dintr-o percepție subiectivă. Nu poți descrie natura fără a o distruge mai întâi și a o recrea. Sigur, avem metafore, epitete, comparații, dar ce folos? E ca și cum ai reconstrui din pietricele moarte o creatură vie ce respiră universul în frământările sale atemporale. Cuvintele sunt create de om și au îndrăzneala de a înfățișa doar ceea ce e, de asemenea, creație umană completă.
Pentru ca omul are pretentia de a fi, la randul lui, creator... Insa natura este cel mai desavarsit artist, iar creatia ei nu poate fi intrecuta tocmai prin prisma faptului ca nu se supune niciunui subiectivism...
RăspundețiȘtergere