luni, 10 septembrie 2012

Cine sunt eu?

Întâia oară am răspuns în scris la această întrebare în liceu, mai precis la prima oră de română. Un răspuns raţional, analitic, atipic şi la rândul său interogativ, căci - să fim serioşi - ce poate ştii a spune despre sine o persoană aflată pe culmile confuziei adolescentine? Mi-am exprimat dilemele, am trecut în revistă posibile variante de răspuns, am desfiinţat unele elemente ca fiind nedefinitorii pentru conturarea unei identităţi şi am încheiat circular, cu însăşi întrebarea de la care am pornit. Propoziţii şi întrebări multe, cu iz filosofic, menite să sintetizeze un real şi sincer "nu am nici cea mai vagă idee".
Goana timpului m-a pus din nou în faţa uşii acelei case misterioase înconjurate de ceaţa incertitudinii, numită "EU". Oare acum sunt pregătită să ciocănesc? Ştiu ce trebuie să spun? Am mijloacele necesare pentru a surprinde esenţa acestei fiinţe angrenate într-o perpetuă ocultare?
E impropriu să caut răspunsul la întrebare, ca şi cum ar exista unul singur, definitiv şi categoric. Dar pot spune că mi s-au schiţat în minte câteva cuvinte care plutesc asemenea unor sateliţi pe harta încărcată a cerului, reprezentând coordonatele poziţionării mele galactice. Mă defineşte intimitatea, contemplarea solitară a realităţii, preferinţa de a trăi experienţe pe cont propriu. Cartea, călătoria, muzica, plimbarea, arta - mă bucur de ele altfel atunci când sunt singură. O prezenţă îmi tulbură percepţia asupra lor; deşi eu le apreciez, împărtăşirea cu o altă persoană mă perturbă, simt ce aspecte ar putea atrage criticismul şi dezaprobarea şi le percep ca fiind mai stridente decât în mod normal... La fel şi în cazul relaţiilor cu ceilalţi, cantitatea diminuează calitatea şi profunzimea legăturilor stabilite la un moment dat. Intimitatea este numele grădinii mele secrete.
Am nevoie de aventură şi structură în viaţa mea. Combinaţie paradoxală, a cărei armonizare presupune intrarea în scenă a unui personaj crucial: echilibrul. Pentru că prea multă aventură mă sperie şi mă destabilizează, iar prea multă structură mă sufocă şi mă limitează. Aceste două cuvinte pot fi considerate denumiri diferite ale altor două forţe conceptuale care se războiesc în interiorul meu: arta şi ştiinţa. Două leagăne care pendulează succesiv şi discontinuu pe terenul de joacă al gândirii mele. Chiar dacă drumul pe care am mers în ultimii ani a avut tendinţa de a mă "ştiinţifica", imaginaţia, libertatea şi frumosul au înflorit mereu pe sub pavajul rigorii şi au răzbit cumva la lumină...
Îmi dau seama că tot ce spun se referă la manifestări concrete şi oarecum exterioare naturii mele autentice, dar însăşi umanitatea mea îmi face inaccesibilă o cunoaştere superioară. E suficient că lucrurile pe care le-am scris mă definesc la un anumit nivel, fără a mă încadra într-o categorie. Încercarea de a descoperi soluţia unei probleme atât de chinuitoare mă duce cu gândul la tentativa de a sculpta o piatră în căutarea formei frumoase din interior cu ajutorul unor unelte imperfecte şi improprii, un efort sisific pentru o creaţie înfricoşător de complexă.
În fond, nu trebuie să ştiu un răspuns, ci să îl simt. Deci de ce să-mi fie teamă? Cuvintele nu contează...
Îndrăznesc să bat timid la uşă şi aud răspunsul cu propria-mi voce dedublată:
- Cine sunt?
- Eu!


După cum se observă, postarea este inaugurală şi cred că tema propusă în cadrul clubului psi se potriveşte de minune. Au mai răspuns şi psi, almanahe, carmen Pricop, Jora, Vero, dordefemeie, Scorpio, IrealiaSome Words și Dragoș.
Închei cu speranţa că misterele blog-ului mi se vor releva şi inspiraţia mă va urmări necontenit...
Pe curând!

25 de comentarii:

  1. bun venit în blogosferă, drum bun şi lin să ai! şi bun venit în joaca noastră. :)
    aşteptăm să te cunoaştem. cine eşti tu? tu!... te vor dezvălui cuvintele, ştiu, aşa cum tot ele îţi vor arăta cine suntem noi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Blog nou?
    Succes şi bine-ai venit!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce "intrare"! Sunt sigura ca inspiratia te va gasi mereu :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa sa fie! Contactul cu oameni ai cuvintelor si gandurilor frumoase nu poate fi decat benefic pentru mine...

      Ștergere
  4. Bine ai venit in clubul nostru..misterios(oasa)Incognito.
    Frumoasa intrare...

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine-ai venit !
    Să sperăm că nu vei dispărea la fel de misterios precum ai apărut pentru că îți vom simți lipsa.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bine ai venit! spun şi eu, impresionată deopotrivă de conţinut şi de formă. Ai aruncat nada, acum aştept cuvinte noi în care să descopăr continuarea articolului. :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Daaa, bine ai venit, ne bucuram sa te avem printre noi, si frumos post de debut.

    RăspundețiȘtergere
  8. Salut voios! Felicitări atât pentru postarea inaugurală cât şi pentru inspiraţia de-a alege clubul psi. Ai să te simţi între prieteni foarte repede, îţi spun din experienţă!

    RăspundețiȘtergere
  9. Eu am bătut odată la uşa unei prietene, am intrebat tot eu "cine eşti?", pe urmă am răspuns, ca şi cum vorbeam cu altcineva "eu, cin' să fie?!", am apăsat clanţa şi-am intrat. Când am intrat în casa fetii, săraca era siderată, că mă auzise. Se întâmplase asta fiindcă eram atât de supărată că cineva mă făcuse să nu mai vreau să fiu eu, încât nici nu mi-am dat seama ce făcusem. :)
    Bun venit printre noi, incognito! Fie-ţi şederea vizibilă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce manifestare interesantă a supărării! :)
      Mulțumesc pentru destăinuire și pentru vizită!

      Ștergere
  10. Bun sosit, bine te-am găsit și să ne citim cu plăcere! :)

    RăspundețiȘtergere
  11. oh, imi aduc aminte de acea prima ora de romana din liceu. m-a cuprins o nostalgie...abia astept sa iti citesc toate "posturile". miss you too!

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu cred ca exista cineva care sa poata spune ca se cunoaste sigur 100%, asa cum nu cred ca exista cineva care este intr-un echilibru absolut... sunt imposibile astea doua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nimic nu e sigur 100%... dar avem nevoie de o anumită proporție pe care să o simțim ca fiind suficientă din când în când...

      Ștergere