În
minte am sădite idei solare. E o emoție a naturii ceea ce simt. Dar este ea
autentică? Stările există în sine sau sunt doar o închipuire? Ele pot fi foarte
ușor considerate niște efecte pe care elemente ale lumii externe le au asupra
mea, ca niște cercuri pe apă create de o pană sau o piatră ce a spart oglinda
lacului. Poate emoțiile sunt doar niște ecouri ale unor sunete reprezentate de
situațiile și obiectele din realitate. Bucuria e corespondentul afectiv al
revederii lui, intermediată de semnificația pe care o are pentru mine. Pânze de
semnificații declanșează anumite trăiri corespunzătoare. Și uneori dispozițiile
nici măcar nu ne aparțin, în sensul că sunt determinate de factori ce nu pot fi
controlați ca vremea și funcționarea organismului. Omul pare a fi o păpușă de
cârpă supusă în mod fatal influențelor din exterior. Emoțiile sunt astfel niște
construcții artificiale, fără o existență și energie proprie, uneori
inexplicabile, dar chiar și așa corelate cu un anume fapt. Emoții de plastic,
repetabile și poate chiar identice între ele. Emoțiile mele sunt ca mizeria
dintre frunzele de ploaie.
Singurul
mod în care am acces la partea vizibilă a lumii concrete este prin intermediul
ochilor. Instrumente cu putere efemeră, m-au înșelat de atâtea ori lăsându-mă
pradă aparențelor. Ceea ce ochii mei îmi arată este înșelător, iar în ceea ce
văd nu pot coexista albul și negrul. Așa că ce îmi rămâne de făcut decât să
privesc succesiv prin fiecare nuanță și să văd lumea diferit la fiecare
privire. Ochii mei sunt copaci în degradé.
Ar
fi absurd să neg că evenimentele exterioare au un efect asupra mea. Izvoare de
minciună, ziduri de prejudecăți și focare de răutate constituie cadrul
existenței umane. Ploaia de imperfecțiuni îmi tulbură eul, iar valori se
scufundă ca vapoarele pe furtună. Iar singurul scop al societății pare să fie
întinarea celor neîntinate și crearea de gropi pe drumul umanității. Sau în
orice caz, singura și preferata pricepere oarbă și neglijentă. Lumea îmi aruncă
noroiul din bălți peste suflet.
Căldura
și durerea le simt înfiorate. Îmi conștientizez apartenența cosmică și asta nu
îmi slăbește strânsoarea. Mă face să cred că oamenii care văd și înțeleg
trăiesc ca să tânjească după moarte. Mă apără ca un scut și ca un filtru de
umbrele nocive, în vieți succesive. Dar dacă moartea nu există? Am straturi de
soare în loc de piele.
Eu cred ca orice emotie este autentica atat timp cat se simte, nu se gandeste. Daca este o inchipuire, este tocmai pentru ca oamenii se conving in mintea lor ca simt ceva ce nu simt. Insa atunci este clar ca este o iluzie, pentru ca dispare mai greu. Emotiile autentice dispar atunci cand apar alte emotii autentice care sa le inlocuiasca. Asta tocmai pentru ca starile si emotiile sunt influentate de factori externi. Adica eu cred si ca emotiile, sentimentele si starile au o anumita logica, chiar daca multi spun ca ratiunea nu are nici o legatura cu simtirea. Este oarecum gresita afirmatia.
RăspundețiȘtergereIata cel mai simplu exemplu, pe care l-ai dat si tu: cineva se trezeste de dimineata si vede afara o zi insorita si placuta. Presupunand ca este o persoana careia ii place soarele, automat zambeste si isi spune ca este o zi frumoasa, iar aceasta senzatie ii va da energie si dispozitie sa faca tot ce si-a propus pentru acea zi. In schimb, daca se trezeste si vremea este mohorata, va deveni usor melancolic si se va lasa influentat de o stare predominant pasiva, asteptand imbolduri pentru a face lucrurile pe care si le propusese, simtindu-se trist si incapabil. Asadar, doua conditii diferite genereaza stari si emotii diferite aceleiasi persoane. Insa nu este o papusa de carpa supusa acestor factori, pentru ca sunt oameni carora le place ploaia, sunt oameni carora le place zapada si sunt si oameni carora nu le pasa de vreme. Fiecare are in sine puterea de a gestiona si a se adapta la fiecare situatie. Depinde doar de propria persoana sa faca ceva in acest sens.
Cred ca gresesti considerand ochii ca singurele instrumente care iti pot arata partea vizibila a lumii. De obicei, folosesti un intreg ansamblu de senzori si simturi (miros, vaz, auz) pentru a analiza mediul inconjurator, insa fara capabilitatea de a le rationaliza sau analiza, ai avea degeaba nas, ochi si urechi (aici ma refer la ratiune in sine, nu la un handicap fizic).
Paragraful asta spune totul: „Ploaia de imperfecțiuni îmi tulbură eul, iar valori se scufundă ca vapoarele pe furtună. Iar singurul scop al societății pare să fie întinarea celor neîntinate și crearea de gropi pe drumul umanității. Sau în orice caz, singura și preferata pricepere oarbă și neglijentă. Lumea îmi aruncă noroiul din bălți peste suflet.” Si asta ma face sa cred si eu, uneori, ca „oamenii care vad si inteleg traiesc ca sa tanjeasca dupa moarte”, oricat de rau ar suna asta. Insa nimeni nu le stie pe toate, asa ca astept si partea a II-a.
Sper ca nu am aberat prea mult.
Mi se pare că autenticitatea emoțiilor este diminuată de faptul că cel mai frecvent sunt exagerate...
ȘtergereȘi prin partea vizibilă a lumii mă refer chiar la ceea ce poate fi văzut, nu la informațiile despre realitate pe care le obținem pe cale auditivă, olfactivă, etc. De asta am accentuat importanța ochilor.
Mulțumesc pentru comentariul amplu! :)
Uneori oamenii au nevoie sa exagereze emotiile pentru ca altfel nu ar sti la ce sa se raporteze. Sau nu vor sa se raporteze la altceva.
ȘtergereNu am inteles ca te refereai la ochii mintii, imi cer scuze.
Cu placere!