Despre lucruri superioare

Deși nu știu care sunt acestea. Sunt atât de abstracte încât mă gândesc că totul e o eroare a minții mele și de fapt nu există în realitate. Dar acele lucruri superioare inexistente sunt cele care ne balansează viața... sau o echilibrează. Cred că se vede diferența dintre oameni, se vede cine a găsit o sursă de armonie, cine s-a armonizat cu sine însuși, și cine plutește în derivă pe un ocean aparent calm, dar ale cărui valuri te înghit treptat și insesizabil. Nu vreau să fac din echilibru un ideal, pentru că idealurile sunt intangibile, dar pur și simplu nu îmi dau seama ce aș putea face să nu îmi oscileze percepția ca o fugă între lumi invizibile și paralele. 

Simt că mi se împletesc în suflet fărâme de suferință imensă, o suferință a tuturor lumilor anterioare, o durere cosmică ce îmi strivește liniștea, fire de nisip ce se scurg din ochii mei fumurii. Uneori sunt copleșitoare emoțiile în fața vieții, în fața unui infinit care se termină odată cu noi, uneori durerea e baza vieții cum straturile de zăpadă sunt baza frigului care ne intră în oase. Uneori plutesc cețuri pe lacuri înecate în lacrimi și mistere, în care mă înec și eu, scufundată de greutatea unor sunete și vremuri pe care nu le recunosc. Am impresia deseori că liniștea e o substanță subtilă care îmi alunecă printre degete, văd fărâme de adevăr și apoi devin oarbă, simt că nu pot ajunge la acel punct care se îndepărtează continuu de mine. Am sufletul fărâmițat și mă tai în cioburi când încerc să îl recompun. Mă cuprinde teroarea când mă gândesc că viața mea va însemna această încercare neîncetată de recompunere a unei dezordini aparente. Nu pot să scap din capcana cuvintelor și a emoțiilor pe care le urăsc. E ca și cum aș fi într-un turn cu oglinzi, oglinzi nesfârșite în care mă reflect cu teamă și prin care văd inaccesibilul echilibru pe care îl visez de când eram mică și fără amintiri și fără capacitate de a visa.

A visa, a clădi din fulgi de suflet castele de nisip etern. A speră că libertatea nu este doar o sonoritate ambiguă, ci un adevăr incontestabil. Totul îmi scapă, așa sunt oamenii neîndemânatici în a trăi.