Antiteză antiviață (II)

Miezul gândurilor mele pulsează cu avânt ca o inimă la ultima sa bătaie. În jurul nucleului minții mele gravitează gânduri neterminate, neexprimate, neconturate. Absorbite ca de o gaură neagră, unele îmi acaparează atenția, în timp ce altele plutesc în derivă pe marginile conștiinței și se risipesc apoi ca fumul printre degete. Uneori își schimbă forma, uneori se pierd sau se prăbușesc în spații latente. Încearcă să cuprindă prea multe deodată și să surprindă totul dintr-o zvâcnire. Se contrazic între ele sau sunt chiar intern contradictorii și se epuizează prin efortul clarificării. Gândurile mele sunt galbene și ofilite, verzi și pure.

Vorbim despre puterea cuvintelor, dar ele sunt la fel de imperfecte ca și noi. Inexacte și limitate, au fost surclasate de imagini în nenumărate rânduri, căci ele sunt cu mult mai cuprinzătoare și fac vorbele să devină de prisos. Iar golurile din limbaj sunt umplute prin mijlocirea gândirii, astfel și comunicarea lacunară este suficientă uneori. La un nivel superior, instrumentul meu de exprimare se rezumă doar la un bavardaj, un zgomot de fond inutil. Gura mea vorbește cu vânt și fără cuvânt.

Ne hazardăm să credem că lumea concretă reprezintă o certitudine și ne adăpostim în interiorul ei, dar nu ne putem înșela mai tare de atât. Fiecare răspuns pe care mi-l dau este greșit și reiau întrebarea la nesfârșit. Totul din jurul meu mă face să mă îndoiesc și să zgândăresc ideile ca pe niște răni. Ajung să nu cred ceea ce credeam și să cred ceea ce nu poate fi crezut. Complexitatea și diversitatea mă fac să disprețuiesc dogmatismul ce mi se impune. Și chiar dacă gândurile mele nu sunt unice pe scara temporală curgătoare și au mai răsărit în cine știe câte minți, le voi sălbătici pentru a-mi păstra libertatea. Lumea îmi răscolește ideile decolorate de ape.

Presiuni ale concretului încearcă să mă țintuiască pe pământ, dar spiritul îmi crește spre cer. Viața mea e infimă și trecătoare, iar carcasa asta rigidă și casabilă e aproape transparentă, aparența rezistenței sale fiind dezmințită prin numeroase semne de fragilitate. Sunt construită ca să îmi sporesc densitatea spirituală. Am cărămizi de nori în loc de corp.