Călător printre stele

Eu? Eu sunt un fel de călător astral. În tot ceea ce fac există o strălucire ce provine dintr-o sursă cosmică, ca și cum lumea este un preaplin de elemente siderale. Mă îndrăgostesc și culeg din ochii iubirii sclipiri de supernove, mă lovesc de oameni și obiecte pentru că sunt aerian și văd stele multicolore, mă uit pe fereastră și văd pe coline veritabile hărți ale cerului, lumini împrăștiate în infinit. Noaptea mă simt în elementul meu urmând pașii moi ai stelelor, iar ziua îmi inventez propriul cer incandescent.

Am ochii precum un telescop îndreptat spre neant. Mă gândesc permanent la lucruri abstracte, am idei și vise din alt univers. Mă plimb din stânga în dreapta și în cerc și fără direcție în căutarea unor frânturi de lume care să mă reprezinte. Din ceea ce sunt cunosc prea puțin, dar știu ce mă face fericit și mă agăț de asta când am nevoie de un sens. Imaginația și tărâmul gândirii sunt adăposturile eternității mele limitate. Fără constrângeri, pot să văd, să simt, să închipui inexistentul, și revin de fiecare dată cu hainele prăfuite de entuziasmul imploziei creatoare.

Plec fără nimic și îmi adun bagajele pe drum, unele minunate, altele insuportabile, adun până nu mai pot căra, găsesc lucruri nefolositoare pe care nu le pot arunca și uneori, în graba mea, pierd lucruri importante. Mă orientez pe moment, intuitiv, și ajung mereu în locuri din care învăț o lecție, mai mult sau mai puțin întâmplător. Fac eforturi să rețin concluziile, să le înghesui în valize, dar uneori le uit. Conștiința mea e ca un pulsar, emite energii ritmice, dar oscilante, și mă face orb când am o mai mare nevoie de a vedea.

Sunt un călător printre stele, ajung în locuri neștiute și nevăzute a căror întunecime o scrutez cu priviri interioare. Lumina lor este leagănul meu, apa în care îmi scald simțirea, pânza de care m-am lipit pentru a-mi menține integritatea. Și mă gândesc mereu că poate cândva fiecare atom ce mă constituie a fost parte dintr-o stea călătoare...


Alți călători s-au adunat la psi.