sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Duzina de cuvinte - Orașul

Mereu am crezut că a plonja în incert este o experiență interesantă, dar terifiantă. A părăsi ceea ce este cunoscut pentru o viață nouă, un oraș nou, un mediu nou... Contemplând o astfel de idee, nu puteam simți decât disconfort și anxietate. Dar așa cum era de așteptat, realitatea contrazice legile gândirii, care nu este  întotdeauna atât de rațională și obiectivă pe cât se dorește a fi.
Nu știu dacă această stare a lucrurilor este doar o consecință incidentală a unor circumstanțe favorabile și gânduri controlate, plasate într-un cadru temporar, știu doar că este astfel. Până la urmă, între abstract și concret este o mare distincție, între a trăi și a te gândi că trăiești ceva similaritatea nu este atât de semnificativă. Când ajung să străbat străzile unui loc nou și superb, totul dispare și este înlocuit de o fascinație secretă, de un sentiment unic de incredibilitate. Dacă reușesc să conștientizez libertatea relativă ce mi-a fost oferită, mă simt învăluită de farmecul acestei situații și îmi este clar că am privit lucrurile dintr-un punct de vedere greșit.
Iar orașul... este minunat, îl îndrăgesc cu fiecare fațadă de clădire, unduire rutieră și porțiune vegetală pe care o descopăr. Nu sunt sigură dacă acea coloratură aparte pe care mi se pare că o văd împrejur este doar o interferență între realitate și starea mea de încântare sau este într-adevăr un fenomen fizic precum o emanație a spiritului citadin. Este un oraș solar, pentru că pare luminat chiar și atunci când este turtit de un plafon de nori. Zidurile au o strălucire bizară, de parcă în esența materialelor de construcție a fost amestecată o poțiune de energie radioasă. Iar noaptea, cerul pălește și nu mai are nevoie de stele, așa că le răstoarnă pe toate peste întinderea urbană, astfel că oamenii nu mai au nevoie să privească în sus pentru a le vedea plutind haotic într-o tremurare feerică.
Pe de altă parte, m-am așteptat să regăsesc în rândul oamenilor o diferență de atitudine care nu este onorabilă pentru țara mea, însă nu pot spune că am observat o discrepanță notabilă. Poate nu m-am uitat unde trebuie, poate nu iau în considerare aspectele potrivite, dar sunt departe de a idealiza viața cu toate fațetele sale; în schimb, o privesc cu o luciditate binevoitoare și o apreciez integral. Cred că de fapt diferența este doar o manifestare subtilă, ascunsă în bunătatea pe care fiecare o asociază în mod subiectiv micilor gesturi și zâmbete percepute în jur.
Exagerez sau spun prea puțin? Interpretez eronat sau prea subiectiv? Probabil că da, dar ce este mintea mea dacă nu un ecou pe care lumea îl produce în sala de concerte a sufletului, ca un sunet de harpă copleșit de propria frumusețe?


Pentru mai multe duzini, căutați în tabelul psi... 

10 comentarii:

  1. frumos ai scris...nu uita sa ne tii la curent :*

    RăspundețiȘtergere
  2. Îmi plac ecourile care răzbat din sala de concerte a sufletului tău! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. sala de concerte a sufletului? de am privi mai cu atenţie în noi înşine... ce de cântece!
    iar al tău este atât de frumos înât mă întreb despre ce oraş este vorba... curiozităţi pisiceşti, recunosc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Voi dezvălui secretul pentru tine... Lyon :)

      Ștergere
  4. O mutare virtuală sau reală? Dacă e reală, îți doresc numai bine în orașul solar :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred ca dincolo de toate, este cea mai frumoasa definitie pe care am citit-o despre minte. Si cea mai frumoasa recenzie a unui oras, desigur :)

    RăspundețiȘtergere