Duzina de cuvinte - Iluzia profunzimii

The truth is not that the depths are empty, or even shallow; but that the surface is all there is.

Sunt doar o suprafață. Nimic nu se ascunde înlăuntrul meu, niciun mister sau abis însuflețit. Sunt lacrima ce devine cerc atunci când întâlnește oglinda apei, pătura șifonată de valuri, pojghița fină de gheață. Fiecare comportament este doar un siaj, dar în închipuirea mea acesta este rămășița unui vapor masiv pe care nu îl pot vedea. Din simple urme deduc cauze și rațiuni complexe, dar adevărul este că sub suprafață se ascund doar presupuneri și povești pe care mi le spun pentru a mă crea ca personaj. Pot zice că sunt un pion monocromatic ce rătăcește pe tabla de șah a lumii, unde titani se războiesc din motive atât de ascunse încât devin inexistente. 

Este un paradox, pentru că de fapt îmi place să cred în adâncimi, am impresia că asta conferă armonie sinelui și însemnătate realității. Pe de altă parte, mă simt deseori ca o actriță superficială ce interpretează profunzimea atât de convingător încât se păcălește singură. Îmi este greu să accept aparența fără toată complexitatea ei intrinsecă, mi-am creat o dependență de profunzimi și nu pot să le neg existența chiar dacă au darul de a o complica pe a mea. 

Dar dacă ele sunt într-adevăr o alipire a proiecțiilor mele de întinderea plană și netedă a ființei? Atunci sunt doar scoarța unui copac și nu seva ce îi străbate trunchiul mutilat de o scorbură de durere. Nu sugerez că nu am energii care mă animă sau motive care mă activează, nici că trecutul e lipsit de valoare în schițarea viitorului, spun că nu pot să le cunosc vreodată cu adevărat – motivațiile mele și cu atât mai puțin ale altor persoane. Cu batista în mână, ca într-un film clișeic cu o cântare patetică pe fundal, spun adio iluziei profunzimilor printr-o fluturare melancolică în urma vaporului dispărut din peisaj. Prefer să rămân doar cu poveștile pe care le inventez pentru a da sens suprafețelor.

Mai multe duzini în tabelul psi...